Dolarul american scade vertiginos in fata leului; de mai bine de o saptamana, cursul de referinta anuntat de BNR plaseaza dolarul SUA tot mai jos in raport cu leul (RON).
In intervalul 14 – 18 decembrie, dolarul a pierdut zilnic teren in fata leului. In prima zi a saptamanii trecute, cursul era de 4,01 RON pentru un dolar USD, apoi de 4,00, de miercuri, a coborat sub pragul psihologic. Astfel, miercuri cotatia de referinta BNR era de 3,98 RON pentru un dolar SUA, joi a ramas tot in acea zona, iar vineri a scazut la 3,97. Astfel, moneda americana a atins cea mai mica valoare din septembrie 2018 pana in prezent. Imediat dupa instituirea carantinei COVID 19 in Romania, pe 23 martie, dolarul american atingea cel mai ridicat nivel din istorie, in raport cu leul, mai exact 4,53 RON.
Dolarul pare a fi in cadere libera pe toate pietele, atat in Asia, cat si in Europa (zona euro si non-euro).
In raport cu moneda euro, leul romanesc s-a mentinut la 4,86 saptamana trecuta, desi inceputul de saptamana marcase o usoara crestere, la 4,87. Apoi insa, a revenit la 4,86.
Cursul leu/lira sterlina a fost usor mai fluctuant. De la 5,38 RON pentru o lira sterlina, la inceputul saptamanii, leul a scazut, cotatia fiind de 5,33 pentru o lira sterlina. Apoi s-a ajuns din nou la 5,38, iar apoi leul s-a depreciat si mai mult in fata lirei sterline, ajungand la o cotatie de 5,41.